Administraţia Locală
Comisia de ordine publică
Prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Voluntari nr.142/15.09.2005 a fost înfiinţată Poliţia Comunitară Voluntari, serviciu public cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local al oraşului Voluntari, care funcţionează în baza prevederilor Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, astfel cum a fost modificată şi completată de O.U.G. nr. 23/2005 aprobată prin Legea nr. 180/2005.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 371/2004, astfel cum a fost modificată şi completată de O.U.G. nr. 23/2005 aprobată prin Legea nr.180/2005 "la nivelul fiecarui municipiu, oraş, comună, precum şi la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti se organizează şi functionează Comisia locală de ordine publică,(…), organism cu rol consultativ."
La alin. (2) al aceluiaşi articol se mentionează: "Comisia locală este constituită, dupa caz, din: primar, şeful poliţiei locale, reprezentantul unităţii de jandarmi competente teritorial, şeful poliţiei comunitare, 2-4 consilieri şi 2-5 reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de consiliul local şi este condusă de primar."
În baza celor menţionate mai sus s-a aprobat de către Consiliul Local Voluntari constituirea, organizarea şi funcţionarea la nivelul oraşului Voluntari a Comisiei locale de Ordine Publică.
Atribuţiile Comisiei locale, conform art. 6 din Legea nr. 371/2004, astfel cum a fost modificată şi completată de O.U.G. nr. 23/2005 aprobată prin Legea nr. 180/2005, sunt următoarele:
- analizează periodic şi face propuneri privind necesarul de resurse materiale şi umane;
- organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile în activitatea Poliţiei Comunitare;
- trimestrial şi ori de câte ori se solicită, prezintă informări în şedinţa consiliului local privind eficienţa activităţii desfăşurate de Poliţia Comunitară şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii acesteia;
- în baza concluziilor desprinse din analizele periodice efectuate asupra modului de asigurare a ordinii şi liniştii publice şi pazei obiectivelor şi bunurilor de interes public local de pe teritoriul localităţii, propune consiliului local adoptarea unor hotărâri prin care să prevină anumite fapte care afectează climatul social.
Componenţa comisiei este următoarea:
- Preşedinte:
- Florentin Costel Pandele – primarul oraşului Voluntari
- Membri:
- Şerban Carmen – secretar al Primăriei oraşului Voluntari;
- Comisar şef Marin Gheorghe – şeful poliţiei Voluntari;
- Plt. Nica Marian - reprezentant al unităţii de jandarmi Voluntari;
- Raşică Daniel Mihai – directorul executiv al Poliţiei Comunitare Voluntari;
- Vaida Iulius – consilier local;
- Leasă Daniel – consilier local;
- Mincu Constantin – consilier local;
- Lepădatu Lia – consilier local;
- Biber Seifi – reprezentant al comunităţii locale;
- Androne Valentin – reprezentant al comunităţii locale;
- Ivan Ionel – reprezentant al comunităţii locale;

